paula craioveanu_ revista femeia_pg 3-4.jpg
 

Paula Craioveanu: Pictura mi-a schimbat viata

Tânără, frumoasă, delicată, zâmbitoare, deschisă. La prima vedere, n-ai bănui că în ea clocotesc o creativitate și o forță greu de închipuit. Fiică de pictor, Paulei Craioveanu nu-i este străin niciun domeniu de exprimare conex picturii.

Absolventă a Universitățiide Arhitectură „Ion Mincu“ din București, doctor în Arte Vizuale al Universității de Arte București, absolventă a Parsons School of Design din New York, Paula creează în varii domenii: pictură,fotografie de artă, fotografiede arhitectură, arhitectură comparată. Are la active peste 30 de expoziții personale și de grup de pictură, grafică și fotografie, a publicat un album de fotografie și arhitectură contemporană, „București, portretul unui oraș“, realizează proiecte de arhitectură și design interior. Cât este de ușor, de greu să fii artist în lumea zilelor noastre, ce simte femeia din spatele artistului am aflat chiar de la ea.

Cine ești tu, dragă Paula?
În momentul de față, mă simt artist. Pictoriță și arhitectă prin pregătire. Am încercat să-mi creez un mediu în care pot să am o anumită autonomie și să lucrez, să pot să citesc și să pictez. Dacă pictura mea din jurul anului 2000 era inspirată de arhitectură, pictam interioare, cu timpul a devenit mai îndrăzneață, am schimbat tema, m-am schimbat și eu. Acum pictez nuduri, pictură figurativă cu o tentă simbolică. Miam construit două website-uri, unul care să înglobeze toate acestepreocupări, www.paulacraioveanu.com, și altul pentru picture și fotografie, www.cpaula.com. Câteodată mă simt o persoană a altui timp, obligată să trăiască în prezent. De aceea lucrările mele au referințe istorice. Am făcut restaurare de arhitectură,am  fotografiat și analizat clădirile istorice și cred că pictura mea are o modernitate clasică. Trăind totuși în secolul acesta, am fost nevoită să visez mai puțin și să mă adaptez, să îmi găsesc locul și să pot continua să creez.
Ești tânără, însă ai făcut o mulțimede lucruri: ești doctor în ArteVizuale la Universitatea București,pictezi, faci grafică, grafică digitală, arhitectură și design deinterior, fotografie. Ai expoziții de pictură, ai scos un album defotografie despre București, aiînființat Asociația Orașul Ideal. Când ai timp de toate? Cum reușești să ai atâta energie?
De fapt, întreaga mea energie seduce către ceea ce fac. Asta e viațmea. Călătoresc dacă am expoziții în străinătate și lucrez în perioadele în care stau în București,unde am și atelierul. Acum lucrezla un proiect de amenajare interioară pentru un teatru. Sufăr de opornire spre perfecțiune, care mă face să lucrez mult la tablourile,colajele digitale sau proiecte deamenajare, fără să socotesc câteore am înglobat în ele.
Elanul vital e cel mai important lucru și încerc să mă înconjorde lucruri și oameni care să mă mențină în formă sau cel puținsă nu stau în preajma persoanelorcare mă trag în jos. Sunt o persoană pozitivă.
Ce îți este cel mai drag dintre celeenumerate? În ce domeniu te regăsești cel mai bine?
Sunt atașată de oraș, de arhitectura istorică. Asta poate și pentru că am crescut și trăit într-o zonă veche a Bucureștiului, într-o casă veche care poate fi considerate model de locuire pentru sfârșitul sec. al XIX-lea, o casă neoclasică. Am studiat mai târziu arhitecturaBucureștiului la 1900.
Dar pictura e cea care mi-a schimbat viața. Pictura oferă libertatea totală. Acolo pot fi euînsămi în totalitate. Nu există deobicei o cerință, o temă impusă sau un buget, un comanditar, cum se întâmplă în arhitectură sau design de interior. Am putut să îmi aleg eu tema, personajele, culorile, formele, lumina și să lepun în scenă, adică pe pânza din fața mea.
Când și cum a început povestea ta cu universul creației artistice?
Am ezitat din liceu între arhitectură și pictură. Eram la un liceu real și pictam acasă în atelierul tatălui meu (n.r. pictorul VasileCraioveanu) și în paralel în atelierul altui pictor, coleg de generație cu tata. Am crescut în atelierul tatălui meu și mi-am dorit totdeauna să pictez și să desenez, pentru că vedeam ce ieșea din mâinile lui, era ceramist și pictor. L-am întrebat odată cum le face și mi-a zis că le gândeșteși le vede în minte înainte să le pună pe pânză.
În ziua de azi, un artist reușește să trăiască din creațiile sale?
Când încep o lucrare, nu mă gândesc la bani, asta ar distruge demersul. Ulterior, când reușesc să o termin și să mă detașez de ea, da, îmi doresc să fie cumpărată, valorificată și așezată într-o casă frumoasă. Dar mă despart greu de lucrările mele.
Bineînțeles, atunci când creațiile nu aduc bani, la un moment dat, ajungi, ca artist, să te ocupi de alte proiecte care aduc un câștig. Timpul și energia sunt limitate și, dacă se duc către alte proiecte, atunci nu poți să progresezi ca artist și încet devii altceva.
Ideea e să existe schimbul acesta, pentru că artistul e creatorul unui bun cultural care trebuie să intre în circuit. E o relație de interdependență între spiritualitate, vitalitate și economie!
Cu siguranță ai avut momentele tale de îndoială, momente în care ai dat de greu. Ți-a venit vreodată să renunți? Cum ai reușit sămergi mai departe?
În momentele de îndoială artistică, fac lucruri tehnice, al căror rezultat e mai previzibil și maisigur! Trăirea artistică se bazează pe afectivitate și sensibilitate. Am momente când am nevoie să mă întorc pe tărâmul științei și algândirii logice și atunci mă întorc la arhitectură.
O culoare care te definește...
Albastrul cu toate variantele lui: albastru de cobalt, de Prusia,ultramarin, ceruleum. Culoarea poate fi emoțională, o anumită culoare atinge o anumită coardă emoțională/sensibilă.
Ce-ar fi viața fără artă?
Arta este o împlinire, o armonie între intelect și sensibilitate. Viața fără artă ar însemna o viață fără muzică, fără culoare, fără emoție.
Cine ți-a fost ca un mentor, cine a crezut în tine?
Părinții, bunicii, familia. Nu mi-au cerut să fac un lucru anume, m-au lăsat să fac ce doresc și ăsta e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. E adevărat că uncopil are nevoie să fie ghidat, dar de obicei singur își da seama ce poate să facă și ce nu. Mediul, școala pot fi motivante. Îmi aducaminte că atât în școală, cât și înliceu, era o competiție între noi. Mai târziu, la facultate, la Arhitectură, nivelul era ridicat șicerințele – mari! Reușita de mai târziu ține însă doar de aspirațiileproprii.  De aceea mi-am dorit săfac artă, mai mult decât să fac blocuri, hale, stadioane, orașe. Blocurile sunt utile, funcționale, dar mi-am dorit să fac lucruri la scară mai mică, poate mai puțin utile, dar care să exprime emoțiile și experiențele mele.
Ce i-ai spune unui tânăr aflatla început de drum artistic?
Să aibă încredere în el, chiar dacă societatea încearcă să îl facă să ezite.
Cât e muncă, cât e talent,cât e noroc în reușita ta?
De multe ori mă uit la o lucrare și mă întreb cum am reușit să ofac?! Cred că ăsta e talentul. Îl simt uneori, dar de cele mai multe ori reușita unui tablou vine după ore de muncă și reluări.
Ce face Paula când nu este în atelier? Ce îi place să facă?
Îmi plac filmele, cărțile, îmi place să înot, îmi plac vara, marea, țările cu climă caldă.
Ce înseamnă feminitatea?
Feminitatea înseamnă să-ți cultivi sensibilitatea, să-ți poți exprima sentimentele. Deși fetele/ femeile din generația mea au fost învățate să lase feminitatea și să muncească din greu, să se ia la întrecere cu bărbații, și aici vorbesc cel puțin de femeile architect și femeile artist, au fost învățate că feminitatea este o slăbiciune care le va face mai puțin valoroase profesional, cred că feminitatea e de fapt o calitate, expresia sensibilității și ar trebui să nu ne dezicem de ea. Datorită acestor calități, femeile sunt mult mai înzestrate pentru artă și frumos.